Maricela Cobuz
  • Deputat PSD de Suceava, Circumscripția electorală nr.35

Ziua Mondială a Diabetului se sărbătorește în fiecare an pe data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, începând din anul 1991. Anul acesta, Ziua Mondială a Diabetului are ca temă de dezbatere ”Diabetul și Familia”. Această zi este marcată la nivel internaţional de către toate asociaţiile membre ale Federaţiei Internaţionale de Diabet, cât şi de persoanele afectate de diabet.

La nivel mondial, conform datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, sunt peste 422 de milioane de persoane bolnave de diabet. Anual mor peste 1.6 milioane de pacienți datorită complicațiilor acestei boli.

În România sunt peste 2 milioane de persoane care suferă de diabet, din care peste jumătate sunt femei și peste 5.000 sunt copii. Județul Suceava are în prezent aproximativ 30.000 de pacienți care au diabet zaharat.

Diabetul este o boală extrem de severă atunci când nu este bine monitorizată, complicațiile afectând pacientul în mod direct și indirect întreaga familie.

Pentru a veni în sprijinul pacienților cu diabet, Guvernul României a reorganizat Programului naţional de diabet zaharat derulat de CNAS şi care este finanţat din bugetul Fondului Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Ministerul Sănătății a decis acordarea de pompe de insulină și a senzorilor de monitorizare continuă a glicemiei copiilor bolnavi de diabet, pentru a-i ajuta pe aceștia în tratamentul bolii, scăpând de numărul mare de injecţii şi de înţepăturile necesare controlului glicemic.

Este pentru prima dată când Ministerul Sănătății acordă o importanță maximă pacienților cu diabet și în special copiilor.

Ca deputat în Comisia pentru sănătate și familie și medic pediatru voi susține legislația din domeniul sănătății, încurajând populația spre o alimentație și un stil de viață sănătos.

Print Friendly, PDF & Email